„E un pic târziu pentru Anglia, Spania!”. Florin Manea, despre campionatele în care ar putea să ajungă Deian Sorescu

„E un pic târziu pentru Anglia, Spania!”. Florin Manea, despre campionatele în care ar putea să ajungă Deian Sorescu
  • Publicat:

Florin Manea, impresar de fotbaliști, a vorbit despre campionatele în care Deian Sorescu, fundașul lui Dinamo, ar putea ajunge să evolueze.

Deian Sorescu a înscris un hattrick în prima partidă a lui Dinamo din noul sezon de Liga 1. „Câinii” s-au impus cu scorul de 3-2 în fața celor de la FC Voluntari.

Deian Sorescu (23 de ani) a fost transferat de Dinamo, în vara lui 2018, liber de contract, de la ASU Politehnica Timișoara. Acesta mai are contract până în 2023 cu formația din „Ștefan cel Mare”.

Florin Manea, despre campionatele în care ar putea să ajungă Deian Sorescu

Cunoscutul impresar consideră că Deian Sorescu nu mai poate să ajungă să evolueze în Anglia sau Spania, având în vedere că, în curând, va împlini vârsta de 24 de ani. Însă, îl vede pe fundașul lui Dinamo prinzând un transfer în Belgia sau Italia.

„Sorescu e un băiat ok în ultima perioadă. Am avut discuţii cu el acum vreun an. I-am dat nişte sfaturi, i-am zis să mă sune dacă are neovie. Ne salutăm, suntem prieteni, dar e alegerea fiecăruia cu cine vrea să meargă. Are 24 de ani (n.r. va împlini vârsta pe 29 august). Pentru ce vreau eu, Anglia, Spania, e un pic târziu. Poate prinde Belgia, o Italia”, a declarat Florin Manea, la GSP.

Dario Bonetti, uluit de hattrick-ul reușit de Deian Sorescu în Dinamo – Voluntari

Antrenorul lui Dinamo s-a declarat fericit pentru victoria obținută de echipa sa și a remarcat evoluția magnifică avută de Deian Sorescu, care a marcat un hattrick.

„E foarte importantă victoria, dar a fost mai important felul în care am jucat după aceste antrenamente. Nu mă așteptam la un asemenea răspuns al lor, au știut foarte bine ce să facă pe teren, este o surpriză extraordinară pentru mine.

Această victorie este pentru fani, clubul supraviețuiește datorită lor. Și noi am avut ocazii, și ei au avut. Important este că am marcat. Am jucat cu doi fundași centrali foarte tineri, e normal să greșești, dar nu au fost decisive. Această victorie ne aduce mai multă liniște și încredere în ceea ce vom face în continuare. Sorescu e un jucător bun, poate să facă diferența, are multă calitate. Genetic, este un fotbalist de Formula 1, poate juca pe mai multe poziții”, a declarat Dario Bonetti, după victoria contra Voluntariului.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online